Mirel Cumpănaș s-a născut la Timișoara și trăiește de mulți ani în Bucureșți, fiind unul din membrii formației Special Guest Orchestra. Fost membru al trupelor timișorene Amala și Cargo, artistul ne-a acordat un interviu în care ne-a dezvăluit o serie de amănunte interesante din cariera sa.
La vârsta de 9 ani ai început să studiezi chitara. Cum s-a născut această pasiune și care au fost primii pași în această direcție?
A fost pur și simplu ceva ce a venit din interior, nu mi-a sugerat nimeni acest drum. Am avut de mic această chemare către muzică. Încă de la vârsta de 1 an, părinții mei au sesizat că dacă îmi lasă radioul cu baterii pornit în pătuț, stau cuminte și e pace. Cum și când s-au derulat primele tale apariții în fața publicului ? La 10 ani am început să cant la toate serbările și festivitățile pe care le organiza școala, atunci am început să înțeleg că pot bucura oameni cu chitară, mi-a plăcut să fiu în centrul atenției și scena îmi oferea din plin atenția publicului.
Care au fost primele trupe în care ai cântat și cum ai ajuns în trupa Cargo? Cât timp ai cântat cu ei?
În clasa a VI-a m-am transferat la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timișoara, unde am cunoscut alți copii de vârsta mea dornici să cânte „la scenă deschisă”, iată atunci am făcut prima mea formație ce se numea Sagittarius, era un band de copii și eram tare simpatici.
Anii au trecut, am luat muzica din ce în ce mai în serios, am studiat chitară foarte serios, 4-5 ore pe zi, aproape că renunțasem la copilărie.
În 1996 am început colaborarea cu trupa Amala, aveam sala de repetiție în subsolul Casei Tineretului, subsol în care repetau și cei de la Cargo. Așa l-am cunoscut pe Adi Bărar, am legat o prietenie care a durat 25 ani. În Cargo am activat ca basist la invitația lui Adi, am stat în band din 2011 până în 2014 când am devenit chitaristul bandului Vocea României, unde am activat 4 ani, o altă experiență foarte importantă în cariera mea.
Când te-ai mutat la București și de ce? Consideri că București e kilometrul zero al muzicii în România?
O perioadă din adolescența mea am cântat că și toboșar în cârciumile din Timișoara, pentru a-mi câștigă bănuții de care aveam atâta nevoie să-mi întrețin familia și să-mi cumpăr ce aveam nevoie pentru a putea cânta rock „cu băieții”.
La vârsta de 20-21 ani am decis că e suficient cât am făcut treaba asta și voiam să îmi depășesc condiția, să fac mai mult, să cânt în trupele pe care le vedeam doar la tv, să fiu un artist profesionist și să fac din asta un mod de viață, așa că am hotărât să iau viața în piept și să plec la Bucureșți, știam că acolo nu o să mă aștepte nimeni și că o să fie greu, dar ce aveam de pierdut?
A fost un drum cel puțîn interesant de care m-am ținut și ușor ușor am cunoscut oameni ce mi-au fost de ajutor, oameni influenți care m-au ajutat să urc pe scenele de aici.
Da, pentru mine Bucureșți este un oraș foarte „colorat”, un oraș care nu-ti permite să dormi pe tine, concurența este extrem de mare dar care și oferă suficiente oportunități cât faci treaba bună, succesul depinde de fiecare.
Care au fost primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în carieră?
Mama mea asculta Zepelin, Phoenix, Hendrix, Abba, găseam discurile prin casă și le puneam mereu la “treabă”.
Care este secretul unui bun muzician? Cît contează talentul și cât contează practica ?
Aici aș menționa în primul rând educația, ea te ajută să fii un om serios, consecvent și modest. Evident că fără talent nu poți face mare lucru, dar e foarte important să fii serios, astea toate laolaltă fac “casă bună”. Talentul fără practică este un dar irosit, practică fără talent este timp irosit.
În ce trupă activezi acum ?
În 2014 am făcut proiectul “Special Guest Orchestra”, un proiect care se derulează și în prezent, este vorba de un band la care țin foarte mult, un proiect în care se cântă foarte bine și în care mă bucur de un colectiv foarte profesionist cu care am onorat foarte multe gig-uri, de la scene mari până la evenimente private.
Cum vezi tu de la București scena muzicală din Timișoara din zilele noastre?
Din păcate nu prea mai știu ce se întâmplă în Timișoara, sper că lucrurile stau mai bine acum decât când am plecat.
